Ce este cash-flow-ul? Cum poate fi optimizat?

erp cash flow

Dacă există un lucru pe care l-am învățat de la companiile de dimensiune medie, este faptul că cash-flow-ul este rege. De câte ori nu v-ați gândit la toate lucrurile pe care le-ați putea face dacă ar exista banii necesari într-un cont? La fel e și în cazul firmelor: de multe ori nu reușesc să investească în anumite direcții și asta nu pentru ca afacerea n-ar fi profitabilă, ci doar pentru că nu există un control eficient al cash-flow-ului. 

Cash-flow-ul sau fluxul de trezorerie/de disponibilități/de numerar reprezintă diferența dintre intrările și ieșirile de numerar efectuate de o companie pe parcursul unui exercițiu financiar. Intrările sunt date de încasările companiei provenind de la clienți, debitori, investitori, din vânzarea unor imobilizări corporale sau din încasarea unor împrumuturi primite pe termen lung. Ieșirile sunt banii care se plătesc pentru salarii, chirii, materii prime, servicii, creditorilor sau acționarilor.

După cum se observă, cash-flow-ul este sangele care irigă orice afacere. E destul de simplu: e nevoie de bani pentru a acoperi toate cheltuielile legate de funcționarea companiei. Poate fi greu să vă convingeți clienții să plătească la timp facturile, dar mai sunt și alte modalități de a îmbunătăți cash-flow-ul companiei dvs, care sunt la îndemana dvs., mai ales dacă folosiți și un sistem de tip ERP.

Dacă o companie este în expansiune, sistemele manuale pot încetini procesele și afectează în mod direct fluxul de numerar. Emiterea facturilor poate dura chiar și o săptămână ceea ce poate întârzia plățile și îi abate pe angajați de la activitățile producatoare de venituri. Orele petrecute pentru a trimite clienților notificări de plată consumă și ele timp prețios.

Care sunt beneficiile urmăririi cash-flow-ului într-o companie?

  • Oferă o imagine clară asupra tuturor încasărilor și plăților din companie
  • Oferă posibilități de analiză a situației finaciare trecute
  • Creează premisele pentru previziuni financiare
  • Planifică plățile și estimează corect încasările
  • Oferă control și suport decizional managementului

Tipuri de cash-flow

Cash flow poate fi :

  1. a) cash flow pozitiv= intrările de lichidități sunt mai mari ca și ieșirile și e de preferat
  2. b) cash flow negativ= ieșirile de lichidități depășesc intrările

Sunt multe simptome care indică faptul că firmele se confruntă cu un cash-flow problematic, cum ar fi:

  • Utilizarea aproape de limita superioara a liniei de credit
  • Prelungirea termenelor de plată a salariilor
  • Amânarea plăților către creditori
  • Amânarea plății datoriilor fiscale
  • Prelungirea termenelor de plată a chiriei și utilităților
  • Lipsa perspectivei stocurilor pentru producție – se muncește cu resurse existente, de la o zi la alta
  • Lipsa de fonduri pentru concedieri, relocări, tehnologizare
  • Existența unei marje de profit scăzute
  • Imposibilitatea de a apela la servicii profesionale

Componentele cash-flow-ului

Fluxul de numerar poate proveni din activități operaționale, din finanțare și din investiții.

Cashflow-ul operațional se compune din banii proveniți din vânzarea produselor sau serviciilor, din valorificarea activității de bază

Cashflow-ul investițional( bani generați intern, din activele non-operaționale)

Cashflow-ul de finanțare. Fluxul de numerar din finanțare reprezintă banii primiți de la acționari sau asociați, împrumuturi de la instituții financiare (banca) sau dați acestora sub formă de dividende, răscumpararea propriilor acțiuni sau plăți de dobândă, rate bancare, dobânzi și comisioane.

 

Transmite mai departe

Articole similare

erp cash-flow
Cum vă îmbunătățiți cash-flow-ul cu ajutorul unui ERP?
A avea toate informațiile financiar-contabile într-un singur loc este important, a avea toate informațiile...
Citește mai mult →
Sistem de management financiar
Sistem de management financiar: Import automat de extrase bancare în ASiS ERP
Importul automat de extrase bancare în ASiS ERP de la orice bancă (BT, BRD, Raiffeisen, etc)   Un...
Citește mai mult →

Crește, eficientizează, inovează cu ASIS ERP

Lasă-ne datele tale și împreună începem să analizăm nevoile companiei tale.