Prezent

Momentul in care ne-am intalnit. Ne pare bine de cunoștință!

2015

ASiS ajunge la cel mai înalt nivel de rafinament al soluțiilor oferite clienților săi, reușind să automatizeze fluxuri dificile, de exemplu în cadrul grupurilor de firme de construcții și să rezolve problematica decontărilor intragrup (prin automatizarea generării documentelor derivate legate de operarea unui document)

2013

horeca

Creșterea exponențială a sectorului Horeca determină conducerea ALFA SOFTWARE să-și îndrepte atenția asupra acestui domeniu și să se adreseze jucătorilor din această piață cu o soluție dedicată – ASiS HoReCa.

2011

asismobile

Se dezvoltă aplicația ASiSmobile, destinată accesului de pe smartphone (IOS sau Android) la baza de date ASiS. De această aplicație beneficiază în primă fază managerii pentru consultarea de rapoarte și apoi agenții de vânzări – pentru  pentru preluarea în timp real a comenzilor de la clienți

2009

ASiSria - 2009

ALFA SOFTWARE lansează componenta ERP – ASiSria, dezvoltată în Adobe Flash Builder.
ASISria permite unor aplicaţii şi module ale ERP-ului ASiS să ruleze în orice browser de Internet şi să-şi păstreze funcţionalitaţile de aplicaţii desktop tradiţionale. Cu pași siguri, ASiSria – versiunea online, a înlocuit în integralitate aplicațiile (de tip desktop) sistemului ERP, însă din motive de continuitate s-a păstrat denumirea de ASiS ERP.

2008

Anul 2008 este un an de rafinare al soluţiilor existente şi de cercetare asiduuă privind tehnologiile RIA (Rich Internet Application) și sistemele informatice online. Se caută modalitaţi tehnice fiabile de a aduce ASiS într-o noua epocă tehnologică – “client-oriented”, puţin cunoscută înca lumii software, dar atât de aşteptată de specialiştii ALFA SOFTWARE.

2007

Are loc implementarea unui sistem CRM propriu de tip web-based care asigură soluţionarea rapidă a cerinţelor clienţilor şi totodata standardizează procesele de lucru în cadrul companiei.
Rezultatul nu întârzie să apară şi compania este acreditată în domeniul calității conform standardelor ISO 9001.

2006

ASiS se îmbogățește cu aplicaţii noi precum: Devize Servicii (ASiS.DS) şi Urmărire Contracte (ASiS.UC) şi beneficiază de o restructurare de fond privind aplicaţiile sale de Management Maşini (ASiS.MM), Tablou de Bord (ASiS.TB) şi Preţ de Cost (ASiS.PC). Adresabilitatea acestui ERP unor domenii de activitate foarte variate, cât şi gradul ridicat de scalabilitate al soluţiei oferite, aduc în portofoliul Alfa Software peste 2500 de utilizatori în toată ţara.

2005

Ca urmare a unei evoluţii fireşti a sistemului AS2000 cât şi pentru a reflecta şi totodata a utiliza la maxim puterea versiunii 9.40 a mediului Magic ia naştere sistemul ASIS (Alfa Software Integrated System).
În prima etapă de existenţă a noului sistem, se conturează o formă generală pentru modulele versiunii anterioare şi se adoptă lucrul cu formulare XML şi rapoarte Web.

2004

Se inaugurează centrul de dezvoltare din Cluj-Napoca și se pun bazele unui nou punct de lucru al companiei în București.

2002

Sistemul Informatic AS2000, ajuns la versiunea 8.3, este implementat cu succes la peste 150 firme, având mai mult de 1.500 de staţii de lucru pentru exploatarea sistemului.

1998

S-a trecut la dezvoltarea unui sistem informatic în medii de programare mult mai puternice. S-a ales astfel mediul de dezvoltare MAGIC, în care s-a scris Sistemul Informatic AS2000, în versiune 7.0.

1997

asw

Un număr tot mai mare de firme achizitionează pachetul de programe ALFASOFT ceea ce a impus noi forme de organizare. Astfel în mai 1997, ALFASOFT înfiinţează societatea ALFA SOFTWARE SA cu sediul la Zalau, care preia integral sarcinile intreţinerii şi dezvoltarii Sistemului Informatic ALFASOFT, ajuns la acea data la versiunea 6.0.

1992

Urmează o perioadă de expansiune prin deschiderea de sucursale în cele mai mari orașe din Transilvania, precum și în București.
Se lansează primul sistem informatic al companiei denumit ALFASOFTși dezvoltat in FoxPro 2.6.

1991

ALFASOFT este aleasă ca distribuitor XEROX pe zona de nord a Transilvaniei și curând ajunge în topul distribuitorilor Xerox din Europa Centrală

1990

Este fondată societatea ALFASOFT, cu activitatea de bază axată pe realizarea de sisteme informatice și distribuirea de echipamente de birotică, calculatoare, copiatoare, echipamente cu coduri de bare, etc.

DEMO

Pin It on Pinterest