Pot beneficia de suport și în timpul implementării?

suport erp

Implementarea unui ERP se realizează prin delegarea pe o perioadă de timp a unei echipe de profesioniști la sediul clientului care să lucreze cot la cot cu personalul acestuia. Scopul comun este ca sistemul ERP să funcționeze în parametrii și după specificațiile din proiectul de implementare personalizat, în timpul stabilit de comun acord de cele două părți. Din experiența acumulată în proiecte de succes, fără o prezență fizică la client, implementarea stagnează sau clientul își pierde interesul căci atingerea obiectivului pare prea îndepărtată.

Cu toate acestea, tehnologia existentă de remote control, a redus considerabil timpul pe care un consultant de implementare îl petrece la client. Și asta deoarece, există sarcini în cadrul unui proiect care pot fi realizate de la sediul furnizorului, intrând ocazional pe calculatoarele clientului, mai ales dacă clientul se află în altă localitate. Permisiunea de acces de la distanță și confidențialitatea datelor sunt garantate prin contractul semnat cu furnizorul ERP. De obicei pentru cererile mărunte venite din partea clientului, în cadrul serviciul de suport online este desemnat un consultant care cunoaște specificul proiectului și care răspunde solicitărilor online ale clientului, până la finalizarea implementării. Ulterior, post-implementare, cererile de suport sau asistență tehnică ale clientului sunt managerizate la nivelul întregului departament de helpdesk al furnizorului ERP.

Avantajele utilizării serviciului de Suport online al Alfa Software sunt următoarele:

  1. clienții au garanția exploatării la parametrii corecți ai aplicațiilor Alfa Software deoarece în timpul programului de lucru au acces nelimitat la informațiile și experiența departamentului de suport Alfa Software
  2. există o bază de date centralizată a cererilor venite de la clienți și a stadiului de soluționare a lor
  3. serviciul de Suport online este structurat pe trei nivele de competente, cererile fiind redirecționate automat către nivele superioare până la finalizarea lor
  4. sunt înlăturate barierele geografice prin intermediul soluțiilor de asistență dedicate
  5. costurile intervențiilor online este mult redus față de intervenția standard; sunt eliminate costurile de deplasare (transport, cazare, etc)
  6. timpul de soluționare este mult îmbunătățit

 

Transmite mai departe

Articole similare

erp productivitate companie
Cum susține un sistem ERP creșterea productivității unei companii?
Poate un sistem ERP spori productivitatea în cadrul unei companii? Soluțiile ERP sunt în prezent o componentă...
Citește mai mult →
Mentenanta ERP
Măsuri de mentenanță a unui sistem ERP
Ce este mentenanța unui sistem ERP și cum se realizează? Sistemele ERP sunt esențiale pentru asigurarea...
Citește mai mult →
Pavel Cristian Gabriel, Alfa Software
Alfa Software oferă clienților o soluție de automatizare a Bilanțului și Registrului de evidență fiscală
Alfa Software a dezvoltat o soluție de automatizare a Bilanțului și Registrului de evidență fiscală ce...
Citește mai mult →

Crește, eficientizează, inovează cu ASIS ERP

Lasă-ne datele tale și împreună începem să analizăm nevoile companiei tale.