Care sunt modificările legislative de taxe și impozite pe partea de salarizare pentru 2024?

Modificari legislative pe salarizare in 2024, integrate in sistemul ASiS ERP

Modificări legislative 2024 | Salarii| Concedii medicale, vouchere de vacanță, tichete de masă, telemuncă, abonamente sport, altele

Începând cu acest an, intră în vigoare următoarele modificări legislative pe partea de salarizare:

  • Modificări legislative (2024) în privința concediilor medicale

    – pentru indemnizațiile de concedii medicale reglementate prin OUG 158/2005, se va calcula CASS în cuantum de 10%; baza de calcul o reprezintă cuantumul indemnizației de asigurări sociale de sănătate; plătitorii de venit vor calcula și reține acest procent la sursă. NU se aplică această prevedere pentru concediile medicale care au la bază un accident de muncă.

 

  • Modificări legislative (2024) în privința beneficiilor salariale (tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță) –

    se calculează CASS (contribuție de sănătate în valoare de 10%) pentru Tichete de masă/Vouchere de vacanță.

 

  • beneficiul netaxării celor 200 de lei la salariul minim

    se aplică în continuare, în aceleași condiții, pentru tot anul 2024.

 

  • Modificări legislative (2024) în privința beneficiilor salariale (tele-muncii) – cheltuielile de tele-muncă în sumă de 400 lei/

    luna NU vor mai fi scutite de taxe salariale.

 

  • Modificări legislative (2024) în privința beneficiilor salariale (voucherelor de educație timpurie)

    – se introduce un nou venit neimpozabil (în sensul că NU se vor reține contribuții sociale, dar se va reține impozit): este vorba de stimulentul fiscal pentru educația timpurie, adică sume achitate de angajatori pentru plasarea copiilor angajaților în unități de educație timpurie, potrivit reglementărilor legale din domeniul educației naționale, în limita a 1.500 lei/luna pentru fiecare copil (sume acordate unui singur părinte, la un singur angajator, pe bază de declarație pe proprie răspundere).La calculul impozitului pe profit, aceste sume sunt incluse în cadrul cheltuielilor sociale cu deductibilitate limitată, prevedere ce intră în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Acest stimulent va fi inclus în veniturile care se iau în considerare la plafonul lunar de 33% neimpozabil.

 

  • scade plafonul anual in cazul abonamentelor sportive pentru care nu se aplica taxe salariale, de la 400 de euro/an la 100 de euro/an;

 

  • Din 1 ianuarie 2024, firmele pot acorda, pe lângă tichetele de masă sau cadou, un nou beneficiu extra-salarial angajaților. Este vorba despre tichetele pentru plata muncilor casnice, incluse în Legea prestatorului casnic, care se oferă pentru servicii de curățenie/igienizare, spălatul/călcatul rufelor, servicii de croitorie, servicii de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.Angajații care au calitatea de beneficiari casnici datorează impozit pe venit pentru sumele reprezentând contravaloarea tichetelor de activități casnice primite potrivit regulilor prevăzute la art. 78 alin. (2) lit. a) sau b) din Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare, după caz.

 

  • S-a tratat în ASiS ca în cazul următoarelor venituri neimpozabile: asigurări de sănătate/servicii medicale, pensii facultative și abonamente de sport suportate de către angajat pentru angajat, în luna în care suma cumulată pe an pentru fiecare tip de venit depășește planul maxim anual (100 EUR – Sport și 400 EUR pentru celelalte două), suma care depășește plafonul să intre/se regăsească automat ca și beneficiu impozabil.

 

  • O altă modificare realizată în ASiS este direcționarea veniturilor (corecțiilor) neimpozabile (corectia U / BN) pe categoriile de venituri neimpozabile din D112:
    • E3_86 – 8.4.1 Cadouri în bani și/sau în natură, inclusiv tichete cadou, cf.art.76 alin.(4) lit.a) din CF
    • E3_87 – 8.4.2 Ajutoare de natura celor prevazute la art.76 alin.(4) lit.a) din CF

    Pentru aceasta în macheta de Tipuri corectii sau Subtipuri corectii (în funcție de cum se lucrează), prin operația Configurări opționale, se pot încadra tipurile de corecții U-/BN sau subtipurile de corecții corespunzătoare celor 2 tipuri pe categoria de venit corespunzătoare.

    Pentru stimulentul fiscal pentru educația timpurie s-a introdus în ASiS tipul de corecție BE.

    Pentru tichetele de activități casnice s-a introdus în ASiS tipul de corecție BA.

 

  • Conform legii 422/2023 (legea bugetului asigurărilor sociale de stat) crește procentul pentru pilonul 2 de la 3.75% la 4.75%. Aceasta înseamnă că salariaților din domeniile de Construcții/Agricultură/IT care nu optează pentru Pilonul 2 li se va reține o cotă de CAS de 20.25%.

 

  • Mai există o modificare reglementată de acum 2 ani zile, care are impact în stabilirea salariului de încadrare pentru salariații cu o vechime mai mare de 2 ani, începând cu 01.01.2024.Articolul 164 – Legea 53/2003 (Codul Muncii)
    • Alineatele (2^1) şi (2^2) ale articolului 164 din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi vor avea următorul cuprins:

    (2^1)

    Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată stabilit în condiţiile alin. (1) poate fi aplicat pentru un salariat pentru o perioadă de maxim 24 de luni, de la momentul încheierii contractului individual de muncă. După expirarea perioadei respective, acesta va fi plătit cu un salariu de bază superior salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.

    (2^2)

    Prevederile alin. (2^1) se aplică şi pentru salariatul plătit cu salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care are deja încheiat un contract individual de muncă, perioada de maxim 24 de luni fiind calculată începând cu data de 1 ianuarie 2022.

    Ca și efect al acestei modificări este pierderea beneficiului privind salariul neimpozabil pentru acești salariați.

Transmite mai departe

Articole similare

Pavel Cristian, CEO Alfa Software, producator al solutiei ASiS ERP
HR Summit 2023: Interviu despre digitalizarea proceselor de salarizare și resurse umane, cu Pavel Cristian Gabriel, CEO Alfa Software
Salarizarea și resursele umane în contextul AI și al digitalizării. Mai multe pe hrsummit.ro Cristian...
Citește mai mult →
ro e-transport | ASiS ERP
RO e-Transport a integrat în ASiS ERP în anul 2022
RO e-Transport, integrat în ASiS ERP. Alfa Software, unul dintre furnizorii de sisteme informatice de...
Citește mai mult →
ASiS TMS - solutie software pentru transporturi rutiere de marfuri | ASiS ERP
ASiS TMS: 5 motive pentru care compania ta are nevoie de o TMS
Ce este un sistem TMS? O soluție de management al transporturilor (TMS) este un pas important spre digitalizare...
Citește mai mult →

Crește, eficientizează, inovează cu ASIS ERP

Lasă-ne datele tale și împreună începem să analizăm nevoile companiei tale.